Odată, un
copilaș călătorea cu un vapor. Căpitanul acestei nave era însuși tatăl său.
Când nava a ajuns undeva în mijlocul oceanului, s-a iscat o furtună mare și
toată lumea se temea că nava se va scufunda și se vor îneca.
Au început
să strige, să țipe, să plângă, să ceară ajutor și să se roage pentru a fi
salvați de acest mare rău care i-a abătut.
Singura
persoană liniștită de pe vapor, era acest copilaș. S-a așezat acolo pe punte
netulburat și se ruga. Îl ruga pe Dumnezeu să-l ajute atât pe tatăl său, cât și
întreaga navă.
Toți
pasagerii, îngroziți, plângeau. Unul dintre ei s-a apropiat de copil, pe care
l-a văzut că este liniștit și i-a spus:
«Copilul
meu, nu ți-e frică? Nu ți-e teamă că nava se va scufunda și ne vom îneca?»
«Nu, a
răspuns copilul, nu mi-e frică!»
«Dar de ce? »
«Pentru că
pe această navă tatăl meu este căpitan! El este la cârma navei și nu mi-e
frică! »
***
Doamne, ce
lucru frumos este ca fiecare om să-și lase sufletul în mâinile Tale
dumnezeiești cu încredere absolută!
Să fi Tu conducătorul sufletului său!
Și atunci, nici fricile, nici confuzia,
nici frământările, nici furtunile care se vor ridica în cursul vieții noastre
nu vor fi de mare importantă pentru noi.
Încrederea absolută în Dumnezeu Tatăl
nostru va fi adevărata putere a vieții noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu